În timpul Imperiului Roman, teritoriul Serbiei moderne făcea parte din Imperiul Roman, apoi a fost locuit de triburile iliriene. După ce imperiul a fost împărțit în vest și est, Serbia a căzut în favoarea celui din urmă și apoi a devenit parte a Bizanțului. Deja în secolul al VI-lea, teritoriul sârbilor era locuit de triburi slave care au distrus Balcanii. Localnicii au fost asimilați și strămutați. Astfel, deja în perioada timpurie a Evului Mediu, Serbia a devenit un stat separat.
În secolul al IX-lea, aici s-a format un stat sub domnitorul Vlastimir, care a reușit să-i alunge pe protobulgari, a încercat să cucerească acest pământ și să întărească statul. Cu toate acestea, mai târziu statul s-a slăbit din cauza conflictelor civile, iar Serbia a intrat sub stăpânirea Primului Regat bulgar, iar apoi a devenit teritoriu bizantin. În 1040-41, în Belgrad și în orașele din jur a izbucnit o răscoală împotriva bizantinilor. La mijlocul secolului al IX-lea, teritoriile sârbe au început să se unească în jurul orașului Duklja, dar deja în 1101, statul s-a dezintegrat din nou.
În a doua jumătate a secolului al XII-lea, Rashka s-a eliberat din nou de stăpânirea bizantină, iar în 1168, Stefan Nemanja a devenit conducătorul ei. A reușit să unească statul, în 1190 Bizanțul a trebuit să-și recunoască independența. Cu toate acestea, deja la sfârșitul secolului al XIII-lea, statul s-a dezintegrat din nou. Cu toate acestea, statul a reușit să se dezvolte. Aici s-a desfășurat și lupta dintre catolicism și ortodoxie, care s-a încheiat cu victoria credinței bizantine. De atunci, au mai fost făcute câteva încercări de restabilire a Serbiei, dar toate au fost ulterior înfrânte. În 1499, teritoriul statului a fost cucerit complet de turci, care învinseseră anterior Bizanțul. În Evul Mediu, Serbia nu a fost niciodată capabilă să devină un stat stabil, dar poporul sârb a rămas distinct până în prezent, păstrându-și cultura și obiceiurile.