Războaiele din Evul Mediu erau obișnuite. Chiar începutul acestei perioade a fost asociat cu războiul adus în Imperiul Roman de Apus de triburile barbare venite din est. Cel mai adesea, acestea au fost campanii scurte organizate de unul sau altul regat pentru a obține pradă și a pune presiune asupra vecinilor. Au existat însă și războaie care au durat câțiva ani. Cele mai cunoscute războaie ale acelor vremuri sunt cruciadele. Au fost fondate de domnii feudali ai țărilor catolice sub auspiciile bisericii. Sfântul Scaun a anunțat cruciade pentru a elibera Țara Sfântă (Palestina) de musulmani. Cu toate acestea, după fiecare campanie, sarazinii și turcii au recâștigat acest pământ, musulmanii au deținut Palestina și Ierusalimul până în 1917.
Prima campanie a fost organizată în 1096, ultima (a opta) s-a încheiat în 1270, nefiind început niciodată. Ultima fortăreață a creștinilor din Țara Sfântă, castelul Acre, a fost capturată de sarazini în 1291, după care nu s-au făcut noi campanii de acest fel. În secolul al XIV-lea, ca urmare a dorinței regelui englez Edward al III-lea de a prelua tronul Franței, a început un lung conflict militar, cunoscut sub numele de Războiul de o sută de ani. Primele angajamente militare au început încă din 1337 și, ca urmare a bătăliei de la Slace din 1340 și a bătăliei de la Cres din 1346, francezii nu au putut rezista, ceea ce a dus la capturarea majorității Franței de către englezi. Cu toate acestea, conflictul a durat aici până în 1453, eroina națională a Franței, Ioana d’Arc, a adus o mare contribuție la victorie.
O serie de conflicte cunoscute sub numele de Războaiele Italiei în Evul Mediu au rezultat din conflictul dintre țările Europei de Vest și Centrale pentru puterea în Italia. Această perioadă a început odată cu invazia regelui francez Carol al VIII-lea pe teritoriul Italiei și s-a încheiat în 1559, când Italia a fost împărțită între Franța, Spania șiStatele Papale.