boala
În principiu, nu există nicio legătură dovedită între urolitiază și sarcină. Dar există o observație interesantă: în aproximativ 10-15% din cazuri, această boală este ascunsă și începe să se manifeste abia după debutul sarcinii.

Parțial, urolitiaza la femeile însărcinate poate fi explicată printr-o sarcină mult mai mare asupra rinichilor în timpul purtării unui copil. Activitatea rinichilor în acest mod crește semnificativ riscul de a dezvolta boala. Ceea ce nu este surprinzător, pentru că trebuie să lucreze pentru doi.

O altă cauză a urolitiazelor la femeile însărcinate este modificarea fondului hormonal. Ca urmare a acestei modificări, tractul urinar se extinde, forțele care împing urina de la rinichi la vezică urinară devin mai slabe, iar urina pare să stagneze. Deși acest lucru nu este în întregime corect, este totuși îndepărtat din rinichi, dar doar mai lent.

Deci, ca urmare a unei astfel de „stagnări”, riscul de infecție nu numai în tractul urinar, ci chiar și în țesuturile rinichilor crește semnificativ, ceea ce poate duce la inflamarea bolelor renale. Adevărat, nu apare atât de des, la aproximativ 2,5% dintre femeile însărcinate. Și, în concluzie, acești doi factori (staza urinei și inflamația) creează un risc de a dezvolta urolitiază. În plus, pietrele se formează mai des în rinichiul drept.

Factori care afectează dezvoltarea urolitiază la femeile însărcinate:

  • încălcarea metabolismului acidului uric și oxalic;
  • concentrație crescută de urină și dificultăți în curgerea acesteia;
  • modificarea metabolismului fosfor-calciu;
  • extinderea ureterelor și a bolelor;
  • infectii

Simptomele urolitiază pot fi: colici renale și prezența sângelui în urină. Când apar astfel de fenomene, este necesar să treceți imediat testele obligatorii și să treceți la diagnosticare.

Este posibil să se determine urolitiaza în timpul sarcinii cu ajutorul cercetărilorsânge și urină, precum și cistoscopie. Dacă pietrele sunt mai mari de 0,5 cm, ultrasunetele vor ajuta la detectarea lor. De asemenea, este posibil să se efectueze o ecografie pentru a diagnostica boala, dar nu întotdeauna permite determinarea cu exactitate a problemei. Prin urmare, medicul trebuie să ia decizia finală cu privire la efectuarea unui studiu sau al unuia individual în fiecare caz.